Postări populare

vineri, 26 august 2011

Istorie

     Tradiţia orală susţine că bătrânul ţinut al codrilor, satul Inesti, a fost populat din cele mai vechi timpuri. Coborat dintr-un hartop de padure, satul s-a tot extins pana a ajuns la poalelel raului Ciulucul Mic si autostrada Telenesti – Orhei. Cu case mandre si frumoase, astazi el bate la poarta resedintei rationale. Trecatorii aproape ca nu simt cand au intrat in Inesti si au iestit din Telenesti. Si pentru a intelege mai bine “inceputurile” satului Inesti am sa fac o introducere povestind lucruri care v’ar putea capta atentia. În ceea ce priveşte prima atestare documentară a Teleneştilor există foarte multe semne de îintrebare. Cea mai veche atestare documentară dateaya din data de 20 decembrie 1437,dupş cum susţine istoricul M. Costăchescu. Un alt document din 1497 vorbeşte despre un oarecare boier pe nume Telea, care de asemenea este considerat de unii cercetatori proprietar al satului. Clar este că primul act istoric în care se vorbeşte clar despre Teleneşti, aşezat pe malul drept al râului Ciulucul Mic datează cu anul 1611. Datorită amplasării sale avantajoase la hotarul dintre codri şi câmpie, Telenestiul a cunoscut o dezvoltare considerabilă.La început localitatea a fost un sat răzăşesc şi a avut mulţi proprietari de pământ. Ei aveau dreptul să-şi vândă moşia, pe părţi sau în întregime. moşia satului fiind compusă dintro mulţime de loturi. În următorii ani a început procesul de constituire a marii proprietăţi . Începând cu anul 1673 visternicul Iordache Cantacuzino cumpără părţi din moşia Teleneşti devenind după 12 ani proprietarul celei mai mari părţi din sat. Acesta reprezintă un caz tipic de sfărâmare a moşiilor răzăşeşti şi formarea marii proprietăţi. Dupa 21 de ani moşia trece în stăpânire lui Ilie Cantacuzino, după care acesta o vinde lui Iordache Ruset .Acesta o va lăsa fiului său Constantin Ruset , care apoi o va face zestre fiicei sale, căsătorită cu Constantin Mavrocordat voievod. Prin moştenire apoi moşia Teleneşti v-a reveni lui Alexandru Mavrocordat , care o va dărui copiilor săi Constantin Alexandru Mavrocordat şi Raluca Mavrocordat . De numele ultimei este legată întemeierea unui târg în Teleneşti, printr-un hrisov domnesc din 1796. Târgul avea 6 iarmaroace pe an , iar zi de târg era fixată joi. Pentru a stimula dezvoltarea târgului , domnitorul va permite stabilirea aici a străinilor: evrei, armeni, ruşi lipoveni. Documentele anului 1803 atestă în satul Teleneşti 58 străini , iar în târg 78. După anexarea Basarabiei de către imperiul ţarist în 1812, domniţa Raluca Mavrocordat vinde moşia pitarului Teodosiu, plecând apoi peste Prut. Pitarul o lasă moştenire fiului său Iordache Teodosiu, pe timpul căruia Teleneştii devin în anii 60 ai sec. XIX un centru de cultură naţională. Din cei 10 copii el va lăsa moşia lui Mihai,ce se va însura cu Maria Scarlat Harting , cu care a avut o fiică Elena. La începutul sec. XX Elena se va mărita cu Paul Gore. 
  Pe parcursul acestor ani satul şi târgul Teleneşti creşteau demografic şi teritorial. Recensământul din 1835 atestă în Teleneşti – Târg : 5 familii de boieri (14 bărbaţi şi 4 femei),12 familii ruptaşi ,2 familii de străini, 20 familii „burtă verde” ce şi-au cumpărat titlul de nobil contra plată, 13 familii burlaci, 41 familii de ţărani liberi, 373 familii de evrei. În Teleneşti – sat erau: 65 familii de ţărani liberi ,10 familii de burlaci, 10 familii a văduvelor, 9 familii a slujitorilor cultelor . Deja către sfârşitul sec. XX în târg erau 50 dughene, 563 case şi o frumoasă curte ce aparţine pitarului Feudosie. Proprietarul său Mihai Feudosiu era mareşal al nobilimii de provincie. Ginerele său, Paul Gore era sufletul „ Blocului Moldovenesc”
    Din 1918, ca rezultat al Marii Uniri în localităţile dintre Prut şi Nistru s-au realizat reformele administrativă, agrară, etc. Teleneşti devine centru de plasă în judeţul Orhei. În plasa Teleneşti intrau 45 sate. În centrul de plasă au fost deschise instituţii de importanţă judeţeană, s-a deschis o judecătorie, s-a organizat un oficiu Poştă Telegraf; Telefon. Reforma agrară din Basarabia a fost realizată de către un sistem de dirijare numit „Casa Noastră” conform acesteia a fost expropriată şi moşia Elenei Gore. Reforma agrară românească ( spre deosebire de cea bolşevică) prevedea recompensare bănească. Preţul de răscumpărare a unei desetine de pământ din moşia Teleneşti era: teren arabil – 180 ruble; Pădure – 180 ruble. In spatele satului se astern paduri pana la Leuseni, Vasieni, Budai si Crasnaseni. Peste Ciuluc se afla campii intinse si roditoare marcate cu 3 movile funerare. E sat de codru cu bogate traditii in viticultura,  pomicultura, in materie forestiera. Precum afirma renumitul istoric iesean Mihai Costachescu in lucrarea sa “satul si Targul Telenesti din tinutul Orhei” (iasi 1930), silistea Inesti a fost pentru prima data mentionata in scris  la 1643 intr-un zapis de vanzare – cumparare, in care, “Ureche din Inesti apare martor”. S-a intamplat aceasta in timpul domniei lui Vasile Lupu, dar silistea o fi fost mult mai veche. Iata cum arata un document de prprietate ticluit in stil arhaic acum 330 de ani, in care apare martor un oarecare, “ Istrate Minzatul ot Inesti” (Istrate Minzatul din Inesti). Manuscrisul capata putere de act la 4 februarie 1670 si se pastreaza in analele arhivei Academiei Romane.
La 31 iulie 1734  Mihai Brahna din Inesti asista ca martor in uriclul (act de proprietate) voievodului Constantin Mavrocordat, cand satul Mihalasa a trecut in posesia Manastirii Golia din Iasi. In 1803 Inestii din ocolul Maiatin numarau 59 de barnici. Bisericuta cu peretii din nuiele impletite si acoperita cu paie a fost construita 9 ani mai tarziu, in 1812.
Boieru din localitate, Sandu Fedosiu, care daduse juramant de credinta tarului rus si obtinuse functia de consilier, in 1817, avea in supusenie la Inesti 82 de familii taranesti, poseda 100 falci de pamant arabil, 200 falci de fanaturi si 50.000 stanjeni de padure. La varsta de 45 de ani, pe 27 iulie 1821, lui I se recunoscu titlul de nobil si a fost ales de nobilime deputat in Sfatul Suprem guburenial.
 Rezultatele au fost date publicitatii peste doi ani la Sankt-Petersburg. Epidemiile de holera din 1866 si 1872  au dus in Inesti la mormant 37 de oameni. Cu greu, dar satul prospera, se afa in urcus economia si natalitatea. Daca in 1870 satul intrunea 129 de gospodarii, apoi peste cinci ani numara 132.
 Din Dictionarul Geografic al Basarabiei, editat in 1904 la Bucuresti de Zamfir Arbore si reeditat peste un veac la Chisinau, culegem urmatoarele date: “ Inesti, sat in judetul Orhei, volostea Telenesti, asezat pe tarmul drept al rauletului Ciulucul-Mic, spre vest de satul Leuseni. Are 164 de case, cu o populatie de 989 suflete tarani romani; biserica, scoala elimentara, 3 mori de vant. Sant vii si gradini cu pomi, prisaci.
Dupa reunirea celor doua maluri ale Prutului, autoritatile romane i-au improprietarit pe 245 de tarani din Inesti cu 658 ha de pamant. Statistica anului 1923 a calculate aici 265 de case, o gospodarie boiereasca, scoala primara mixta, biserica ortodoxa, primarie.
Din cei 96 de copii de vârsta scolară, in 1933 se aflau trecuţi in cataloage 73, desi scoala dispunea de 3 invatatori.
În anul 1940-1941 şi 1949 autorităţile sovietice au masacrat şi deportat 117 persoane din Ineşti şi Teleneşti, dintre care mai mult de jumătate au fost comercianţi evrei. Holocaustul dezlănţuit de fascişti a curmat viaţa multor evrei nevinovaţi din satul Ineşti şi cele vecine inclusiv târgul Teleneşti.Calvarul evreilor din Teleneşti este descris de ineşteanul Boris Druţă în cartea "Flori de dor pentru Şalom" (carte despre care amintesc pe acest blog la secţia Oameni şi destine) - 235 de teleneşteni (ineşteni) au căzut în lupte mai ales în Polonia şi Germania, în special în anii 1944-1945. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu