Cuvânt înainte

Te iubesc sat drag ce-mi eşti!

Te iubesc pentru iarbă, pentru pomi, pentru case, pentru...oameni!

Te iubesc pentru fiii şi fiicele pe care îi creşti; pentru bătrânii tăi, pentru 

înţelepciunea din ochii lor; pentru veşnicia ta! 

Cineva zicea că dacă vreţi sa faceţi un om sa zâmbească trebuie doar sa-l întrebaţi de copilaria şi locul său de baştină. Pur si simplu există o atracţie faţă de trecutul propriei fiinţe. Uitati-vă la părintii vostri când îi întrebţi despre copilăria lor, despre locul unde s-au născut şi au copilărit.O să observţti cum le apare o sclipire în ochi şi încep să vă depăneze amintiri dintr-un timp trecut.  Există o fascinaţie faţă de trecut care trezeşte o flacară în individ, una care nu coincide totdeauna cu regretul. Iar locul de bştină te fascinează şi el. Nu stii de ce, dar parcă te identifici cu el, parcă te simţi atras de acesta. Mergi, te întorci, mergi din nou şi poate nu te mai întorci, dar undeva în fiinta ta tot privilegiezi locul unde te-ai născut şi ai copilărit. Poate este, asa cum spunea si Steinhardt “fascinaţia sufletului pentru locul în care a nimerit”. Indiferent care ar fi explicaţia, eu zic că puteţi să încercaţi acest experiment sau chiar să vă autoanalizaţi, deoarece s-ar putea sa fiţi surprinşi. Am să scriu pe acest blog despre un sat, aproape uitat de lume, un sat care pentru mine pare din poveste, desi nu are zâne şi feţi frumoşi, dar are o magie aparte…de basm. De ce? Pentru că, mă leagă nişte amintiri de el, amintiri de vremuri demult apuse, dar care nu sunt uitate şi care ma copleşează uneori.
De satul Ineşti s’ar putea să nu fi auzit multă lume... Această bucată de pamânt face parte din fostul târg Teleneşti, acum raion. În spatele satului se aşterne un enorm masiv de păduri seculare, pâna la Leuşeni, Văsieni, Budăi si Crăsnăşeni (satele din vecinatate si care fac parte din acelaşi raion, Teleneşti). E sat de codru cu bogate tradiţii în viticultură, pomicultură, in materie forestieră. Îmi aduc aminte când plecam la furat cireşe în livada satului…Mergeam cu vreo două, trei prietene…ele urcau in copac şi mâncau fructele coapte la care ma uitam eu cu jind de la poalele pomului. Mi-era frică să urc în copac şi mai ales, in caz ca venea paznicul, vroiam sa fiu pregatită de fuga (eram, oarecum egoistă şi mereu am fost o fricoasă). Dar, pot sa spun că, am fost la furat de cirese…desi, asteptam “pară malaiaţă in gura lui natăfleaţă”…Eh…

De satul Inesti ma leagă multe amintiri, mai alesc că bunica mea sta acolo, de fapt, la hotar, intre Ineşti şi Teleneşti (eu, de loc, sunt din Teleneşti). Îmi placea sa ma trezesc de dimineaţă şi să merg peste deal, aşa numeam eu şi parinţii mei drumul care ducea la bunica. Ca sa ajungi la casa bunicii trebuia sa treci un deal, unde erau salcâmi care te îmbatau cu mirosul florilor lor…mai si mâncam câteva floricele, care erau foarte aromate si dulci…Urât era când ploua şi cum nu era asfaltat drumul…era vai si amar de picioare; in rest era drumul meu preferat “de dus la bunica”. Zic asta pentru că aveam vreo trei posibilităţi de a ajunge la casa bunicii…trei drumuri diferite, insa cel “de peste deal”, era preferatul meu…Mă simţeam un fel de Scufiţa Roşie, un fel de personaj din poveste când mergeam pe acolo... 
Mi-e drag satul, îmi sunt dragi oamenii de acolo, mi-e poftă de nişte mere coapte-răscoapte din   grădina bunicii, mi-e dor să stau pe prispa casei sale şi să mă uit la răţuste cum se bălăcesc în ligheanul cu apă...mi-e dor de mirosul  de pâine proaspăt scoasă din cuptor...
Sunt sigură că cei ce vor vizita satul Ineşti pentru prima oara, vor rămâne încântaţi de localitatea pitorească de aici, de oameni harnici, frumoşi la suflet şi la port, de ospitalitatea proverbială a lor, inimile şi casele cărora sunt veşnic deschise pentru prieteni şi veşnic dorite de o vorbă dulce, de vreme bună şi pace. 
Pitorescul plai moldav magnetizează din ce în ce mai mulţi turişti dornici să cunoască natura, istoria şi cultura acestei ţari, optând pentru odihna în mediul rural unde este conservată o bună parte din tezaurul spiritual al neamului.